Ciocoii mai noi ca niciodata...

Dupa o bine meritata vacanta (cum ar zice Viorel Hizo), Liga I si-a incordat putin muschii si a luat-o din loc spre un nou sezon...Slabiciunea cea mai mare este aceea ca a mai inceput o dinamica concomitent cu jocul de fotbal. Aceasta dinamica se refera la miscarea pe care o exercita patronii si presedintii cluburilor romanesti cu atata abnegatie si daruire in jurul echipelor proprii. In sine, aceasta nu este o problema, insa partea negativa este ca acesti bravi carmuitori au darul, talentul si chiar priceperea de a distrage atentia spectatorilor de la ceea ce conteaza cu adevarat si anume de la ceea ce se numeste joc de fotbal. Asa ceva nu se poate! Pai in ce tara normala, cu scaun la cap, cu oameni rationali si un sistem social sanatos, fanii unei echipe de fotbal acorda mai multa atentie patronului, prin aplauze, ovatii si alte chestii megalomanice, in loc sa-si aplaude si sa isi ovationeze echipa si jucatorii favoriti. Dar la noi nu exista normalitate. Exista prostie. Prostie cu carul, si cand zic asta ma gandesc in special la fanii stelisti care dupa meciul echipei din Ghencea s-au dus la intrarea principala, l-au asteptat pe intaiul cioban al tarii, adica Gigi Becalli, iar cand acesta a iesit, l-au aplaudat toti in cor, ca si cum ar fi reusit cine stie ce mare performanta. Este incredibil. Jucatorii, staff-ul tehnic ar fi trebuit sa beneficieze de aplauze si nu conducatorul, care daca ne aducem bine aminte, a interzis intr-o vreme accesul suporterilor pe stadion, i-a injurat si a dat dovada de o crasa si profunda desconsideratie cand a avut el chef. Este intolerabil.

Dar ma gandesc ca ne meritam soarta. Meritam sa fim luati la misto, sa fim bruscati, scuipati si injurati de catre conducatori, pe care ii ridicam in slavi de fiecare data cand echipa se misca mai de Doamne-ajuta. Chiar suntem prosti. Acesti conducatori merita cel mult neutralitate, de vreme ce daca nu ar avea suporteri, echipele practic nu si-ar avea rostul. Ar trebui sa inceteze aceste manifestari de turma, ceea ce ar duce la o imbunatatire si o civilizare a intregului fenomen fotbalistic autohton... Dar asa ceva nu se va schimba pentru ca ne lipseste civilizatia, bunul-simt si ratiunea. Cand le vom deprinde pe acestea, ceva se va schimba... Dar pana atunci, osanale si ode inaltate prea-maritilor si meritusilor conducatori, pentru ca merita...

Derizoriul sublim

In ultima perioada (intinsa pe vreo luna si ceva) s-au desfasurat doua evenimente sportive de mare anvergura: Turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal si Turul Frantei la ciclism. Ce este de remarcat la aceste doua evenimente este ca intr-un fel acestea si-au pierdut din savoarea si din farmecul care il emanau in trecut. Pe an ce trece, lucrurile par a tinde spre un tot mai adanc derizoriu, un nisip miscator, din care nu se prea poate iesi.

In primul rand este vorba de Campionatul Mondial. Ceea ce l-a facut sa para un eveniment mediocru a fost in primul rand decizia (evident una subiectiva) de a-l oferi spre organizare Republicii Sud-Africane. Se stie foarte bine ca acesta a fost darul oferit de Blatter pentru sprijinul de care a beneficiat la ultimele alegeri pentru sefie FIFA. Pe de alta parte, ceea ce au oferit echipele a fost cu mult mai prejos fata de ce ma asteptam eu. Jocul a fost unul modest in general. Nu am vazut acea pasiune si valoare pe care am intalnit-o in 1998 de exemplu. Atunci, cei care au urmarit respectivul mondial au avut ce vedea; Franta, Brazilia, Yugoslavia, echipe care au aratat ceea ce inseamna fotbal. Anul acesta, Spania a castigat titlul suprem dupa meciuri in care a marcat extrem de putin, ea fiind prin excelenta exponenta unui joc ofensiv si spectaculos. Insa asa ceva nu s-a vazut. S-a vazut stilul Murinho, joc de posesie, insa axat pe aparare, pe contra-atac. Iar ca veni vorba de contra-atac, cea mai buna echipa care a jucat acest stil de fotbal a fost Germania, care prin ceea ce a aratat, s-a auto-depasit fara indoiala. La ce jucatori a avut (modesti de altfel), faptul ca a ajuns pe locul 3 in lume se datoreaza si norocului dar si jocului defensiv, bazat insa pe contra-atac. In rest nimic... Germania nu a aratat nimic din jocul pe care il presta echipa in momentul in care pe teren se aflau jucatori precum Jurgen Klinsmann sau Rudi Voller. La fel a fost si Olanda, care datorita unui joc constant, a unei doze serioase de sansa si a unui Arjen Robben in forma, a ajuns sa joace finala. Insa probleme a avut sufieciente. Linia de fundasi a fost una extrem de slaba, iar in atac Van Persie a fost extrem de apatic si parca blazat, fara chef. Singurul compartiment care a propulsat "Portocala Mecanica" a fost sectorul de mijloc. Aici, lucrurile au stat ceva mai bine. Van Bommel a tinut bine mijlocul recuperand baloanele, iar in partea ofensiva, Sneijder si Robben au pus umarul la succesul batavilor. Insa atat. Nimic din stralucirea pe care o avea Olanda pe vremea lui Van Basten, Guulit, Rijkaard, Berkamp, de Boer sau chiar Cruyff. "Portocala Mecanica" s-a cam scofalcit, ca sa zic asa. Din portocaliul stralucitor si atragator, a ramas un portocaliu sters si cam fad.

Ca surprize placute, tin sa laud prestatia echipei din Uruguay, dar mai ales a lui Diego Forlan, jucator esential si datorita caruia echipa a reusit sa ajunga pe locul 4. Fara Forlan, nu cred ca ar fi iesit macar din grupe, iar daca ar fi facut-o, fara indoiala s-ar fi oprit in optimi. In afara de aceasta mica, dar surprinzatoare echipa, la acest mondial au fost multe dezamagiri. Nu voi enumera, pentru ca ar fi inutil. Tin doar sa spun ca oricand, o chipa mica, insa indarjita si bine articulata, condusa de un antrenor destoinic va trece oricand de o echipa mare, cu multe vedete plin de fite ce este condusa de un antrenor pe post de maimuta si marionate, ce nu are habar de tactica sau viziunea jocului.

Ca o scurta concluzie, se vede tot mai puternic faptul ca Mondialul a devenit o mare afacere, in care castigul este 80% cel material si 20% fotbalistic. Multe multumiri si plecaciuni marelui ganditor si strateg Sepp Blatter.

In alta ordine de idei, in categoria"Mari evenimente ce cad in mediocru" se inscrie si celebrul Tur al Frantei (Le Tour). Eu urmaresc acest spectacol de ciclism de aproximativ 5 ani. La inceput am fost fascinat de comentariul pe care il ofereau pentru Romania din partea Eurosport, Radu Banciu si Radu Naum. Treptat, am inceput sa prind gustul peisajelor si al traseelor, ca in cele din urma sa invat ciclistii, echipele, cum sta treaba cu clasamentele, cu tricourile sau cu dopajul. Fiind inca un profan, nu o sa-mi permit sa intru in chestiuni tehnice, insa vreau sa remarc cum Turul din acest an a devenit oarecum previzibil, toata lumea parca vazandu-l pe Contador castigator. Nu-i vorba, si in anii trecuti lumea era convinsa ca Lance va castiga, numai ca atunci si alti ciclisti incercau sa se impuna, chiar daca pana la urma esuau. erau organizate evadari, lumea punea la cale intr-un oarecare fel detronarea lui Lance, era un intreg spectacol.

Anul acesta insa lucrurile s-au lamurit. Contador urma sa castige iarasi. Era absurd sa zici ca nenea Lance Armstrong va reveni si va face o mare branza. Aiurea! Nici macar el nu credea. Contador nu a avut un adversar pe masura. Cu toate acestea nici nu a castigat vreo etapa. Doar a stat acolo sus, lasandu-i pe altii sa castige, el fiind doar in timpul in care era necesar. Il putem chiar asemana cu Miguel Indurain, care a castigat si el Turul Frantei, fara sa castige etape, el fiind foarte bun la contra-cronometru. Singurul oponent, in aparenta, a fost Andy Schleck (SaxoBank fiind echipa din care face parte) care a incercat sa i se opuna "Pistolarului" iberic. Insa faptul ca a avut un incident neplacut cu lantul bicicletei, ca poate nu a consumat suficient suc de portocale ca altii, ca nu are suficienta forta pe munte, l-au limitat la a fi sub Contador. Acest lucru poate fi argumentat si prin desfasurarea etapei ce a avut finalul pe Cole de Tourmalet. Rezumand, cine a vazut etapa si mai ales finalul acesteia (cam ultimii 3 km si ceva), poate sa fie de acord cu mine ca a fost un blat de zile mari intre cei doi. Adica Schleck a castigat etapa iar Contador si-a pastrat tricoul galben de lider al clasamentului general al Turului. Nimeni nu a atacat decisiv, totul parand a fi aranjat dinainte. Si nu cred ca exagerez cand spun ca cei doi au pus la cale strategia, mai ales ca pe tot parcursul intrecerii cicliste au vorbit mai mereu.

Cand te uitai, Contador mai povestea cu Schleck, de parca ar fi vorbit despre meciurile de la Campionatul Mondial, despre ce vinuri se beau in Franta sau despre femei. Ei mereu aveau cate ceva de vorbit. Radu Naum spunea ca cei doi ar fi trebui sa-si ia lopatele si sa mearga sa se joace intr-o groapa de nisip. Nimic spectaculos, care sa atraga sau sa suscite interesul. Era ca si cum se stia cine va fi pe primul loc la Paris. Era important numai sa nu mai ia Contador o bordura si sa ajunga cu bine la final, unde sa insface cel de-al treilea Tur al Frantei din palmares. Acum nu as vrea sa inaintez vreo premonitie, insa tare mi-e ca Alberto il va lua pe Lance, iar 5 ani de acum inainte nu mai avem de ce ne uita la Tur, din moment ce stim cine va castiga, iar nimeni nu incearca sa i se opuna. Prin urmare, putem uita...

Roade din putzul gandirii...

Pentru tot poporul, iata cateva cioace nascute din circumvolutiunile profunde ale vedetelor autohtone de prim rang:

"Nu pot sa spun ca am plans, dar mi-au dat lacrimile" - Cosmin Moti

"Tot ce am facut a fost cu dragoste pentru Romania, si in detrimentul echipei nationale" - Gica Hagi

"Sa nu uitam ca nationala Nigeriei a participat la numeroase campionate mondiale si europene" - Mircea Sandu

"E bine ca am castigat astazi cele trei puncte" - Victor Piturca, dupa meciul amical Spania - Romania, scor 0-1

"Stiam ca ma voi face fotbalist inca inainte sa ma nasc" - Flavius Stoican

"Exista aici in sala tineri care au murit in revolutia din decembrie `89" - Viorel Catarama

"Pe la voi prin Chisinau trece Volga, nu? CUM? Nu mai trece?" - Loredana Groza

"Dom`le eu muncesc 24 de ore pe zi, uneori chiar si noaptea" - Mitica Dragomir

In 1996, Muhamad Ali, bolnav de parchinson, aprindea flacara olimpica la Atlanta iar comentatorul TV spunea: "Priviti cum ii tremura mainile de emotie" - Dumitru Graur (se presupune)

"Nu mai e mult pana mai e foarte putin" - Gigi Becali

"Am ajuns, ba, la o varsta la care mi-am dat seama ca tre` sa fiu cinstit" - Dumitru Dragomir

"Buna ziu din orasul de sub Somes" - Ilie Dobre

"M-am certat cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri; el m-a facut oligofren eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat" - Gigi Becali

In final, imi exprim pe deplin profunda recunostinta si gratitudine fata de fratele Icre de Manciuria, forumist pe SPTFM.RO!

Si am zis: sa fie BLOG!

Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, dragi prieteni, iubiti privitori, respectabili tovarasi, stimati contribuabili, anorata asistenta! Astazi, 14 iulie, concomitent cu serbarea zilei nationale a Frantei si cu decesul Madalinei Manole ( din nefericire), anunt cu mare fast si pompa lansarea la apa, in spatiu, eter si pe oriunde aiurea a acestui blog personal.

In cadrul acestuia eu, creatorul si atot-puternicul stapan si priprietar, voi publica fel de fel de chestii, opinii, pareri, aberatii, debitatii, elucubratii (cum ar fi zis Ion Cristoiu), reflexii si tot felul de prostii, de obicei spontane sau indelung contemplate. Acestea vor fi impartasite tuturor celor interesati, curiosi sau celor care din greseala au nimerit pe acest blog. Celor interesati de o mica (sau mai ampla) colaborare, le sunt permise comentariile, opiniile, polemicile (totusi acestea ar fi de evitat), criticile si orice tip de sugestie.

Drept urmare, ma auto-felicit pentru initiativa avuta (de a incropi acest blog), imi urez mult succes pentru viitor ,mult spor si inspiratie pentru viitoarele posturi. La mai multe...extorsiuni...